Toată ziua Stareţul ne amintea:

“Ţineţi rugăciunea! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Aceasta vă va mântui. Numele lui Hristos va lumina mintea voastră, vă va întări sufleteşte, vă va ajuta în războiul împotriva demonilor. Vă va cultiva virtuţile şi vi se va face totul”.

Pentru aceasta  şi insista mult ca noi, ucenicii cei tineri, să aplicăm metoda practică a Rugăciunii rostite cu gura.

Şi fiindcă viaţa sa era continuă silire în rugăciune, de aceea stăruia ca şi noi să ne silim pe cât putem să pogorâm Numele lui Hristos în adâncul inimii noastre.

Aceasta era învăţătura Cuviosului nostru Stareţ: să ne îndemne, să ne silească,  să ne supravegheze şi să ne amintească neîncetat să pomenim Numele lui Dumnezeu necurmat, aşa cum scrie Sfântul Grigorie Teologul: “Pomenirea lui Dumnezeu să fie mai deasă decât răsuflarea ta”¹.

¹ Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul  XX, EPE, tom.4, p.16.

Din Stareţul meu Iosif Isihastul de arhim. Efrem Filotheitul, editura Evanghelismos, 2010.

UN CUVÎNT AL SFÎNTULUI MARE IERARH ŞI PĂRINTE BISERICESC GRIGORIE TEOLOGUL ÎMPOTRIVA RĂTĂCIRII HRISTOLOGICE APOLLINARISTE*

Prea cinstitului şi de Dumnezeu preaiubitului frate şi împreună-presviter Cledoniu: bucurie în Domnul.

Grigorie

I. Aş voi să ştiu, ce însemnează această poftă de înnoiri, în sânul Bise­ricii, că orişicui numai voieşte şi fiecărui trecător să-i fie permis a despărţi cum zice Scriptura¹, turma cea bine cîrmuită, şi a o prăda prin apucături tîlhăreşti, sau mai degrabă, prin învăţături hoţeşti şi absurde. Căci dacă au şi avut vreo cauză, în privinţa credinţei, pentru care să ne poată con­damna cei ce se ridică acum împotrivă, apoi totuşi nu trebuia să îndrăz­nească unele ca acestea, fără să ne înştiinţeze deloc; ci era de lipsă ca mai întîi să caute ori a convinge ori a se convinge — dacă însemnează ceva şi cuvîntul meu, ca al unuia ce se teme de Dumnezeu şi care a muncit mult pentru cuvîntul credinţei şi a fost folositor Bisericii —, şi atunci abia, dacă şi atunci, să înceapă a reforma; însă şi aşa aceşti îngîmfaţi nu pot să aibă nici o scuză. Dar după ce credinţa noastră s-a predicat atît în scris cît şi prin grai viu², în apropierea şi depărtarea cea mai mare, cu pericole şi fără pericole, cum se poate că unii săvîrşesc lucruri ca acestea, iar ceilalţi stau nemişcaţi?! Read the rest of this entry »

Fericiri ale diferitelor vieţi

I, II, 17

Fericit cel ce are o viaţă singuratică, neamestecat cu cei de pe pământ, ci şi-a îndumnezeit mintea.

Fericit cel care, deşi amestecat cu cei mulţi, nu se întoarce spre cei mulţi, ci şi-a înălţat întreaga inimă spre Dumnezeu.

Fericit cel care dând toate averile sale L-a cumpărat pe Hristos şi are drept avuţie numai crucea pe care o ridică sus.

Fericit cel care, gospodărindu-şi averile curate, întinde o mână a lui Dumnezeu celor nevoiaşi.

Fericită viaţa fericiţilor neînjugaţi cu jugul căsătoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturându-se de trup.

Fericit cel care, chiar dacă a cedat pentru puţin legilor căsătoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, având putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte şi mari ÎI aduce pe Hristos celor pământeşti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o făptură desăvârşită.

Fericit cel care cu mari avânturi ale minţii vede strălucirea luminilor cereşti.

Fericit cel care cinsteşte cu mâini harnice pe Împăratul şi e o lege pe viaţă pentru cei mulţi.

Toate acestea vor umple teascurile cereşti menite să primească roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducând într-alt loc; căci multe sunt sălaşurile multelor vieţi [In 14, 2].

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a arătat sărac de păcate, care are aici o viaţă de plâns, care nu se satură niciodată de hrana cea cerească, care prin milostivire atrage spre el marea milă a lui Dumnezeu, care e prieten al păcii şi curat cu inima, care suportă multe suferinţe pentru multslăvitul Hristos şi va primi în schimb slavă mare.

Străbate care cale vrei din acestea. Dacă pe toate, e încă şi mai bine; dacă puţine, e bine; iar dacă una singură, şi aceasta e plăcută. Căci sunt poveri demne de purtat de toţi, atât de cei desăvârşiţi, cât şi de cei mai puţin desăvârşiţi. Şi Rahav n-a avut o viaţă împodobită, dar preaînalta iubire de străini a făcut-o slăvită [Ios 2, 1 sq.]. Prin smerita sa cugetare vameşul a fost mai presus decât fariseul trufaş [Lc 18, 10 sq.]. Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea şi e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. Înaltă e viaţa celor ce petrec în neagoniseală prin munţi, dar adeseori îngâmfarea îi prăvăleşte jos şi pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată şi adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoşi, îşi poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului. De aceea, fie ridică-te cu aripi uşoare, fie rămâi jos şi aleargă în siguranţă, ca nu cumva din pricina greutăţii tale aripa să se îndrepte spre pământ şi să cazi, înălţându-te, cu cădere vrednică de milă. O navă mică dar strânsă bine în piroane duce o mai mare încărcătură decât una neîncleiată bine. Strâmtă e calea care duce spre poarta dumnezeiască [Mt 7, 14], dar multe cărări duc spre acea singură cale. Unii, pe care firea îi apleacă spre cele de aici, merg pe una, alţii merg pe alta, ţinându-se numai de cea strâmtă. Nu tuturor le place aceeaşi mâncare, nici creştinilor nu li se potriveşte o singură viaţă. Pentru toţi însă cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea şi ostenelile, ţinerea în frâu a turbării patimilor înspăimântătoare, alungarea săturării, punerea sub mâna cea puternică a lui Hristos şi tremurarea de ziua care va să vină. Dacă vei străbate până la capăt calea desăvârşirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc. [Acestea] sunt legile lui Grigorie.

Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz - Teologul şi epoca sa, Ed. Deisis, 2002, traducere de diacon Ioan I. Ică jr.

Viaţa şi acatistul Sfântului Grigorie Teologul, carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Ed. Doxologia, 2010

1. Cum este cu Macabeii? Astăzi este sărbătoarea lor. Ei nu sunt cinstiţi de mulţi, deoarece lupta lor nu are loc în timpul de după Hristos. Totuşi merită să fie cinstiţi de toţi căci au suferit pentru credinţa Părinţilor. Dacă au ajuns la martiriu înainte de Patimile lui Hristos, pentru care au fost gata, ar fi putut să-L urmeze şi dacă ar fi fost prigoniţi după Hristos şi moartea Lui prin care s-a dat pentru noi! Dacă s-au arătat plini de virtute, fără să aibă acest model înainte, nu s-ar fi descoperit mai strălucit nobleţea lor sufletească în cazul în care ar fi avut modelul acesta în pătimirea lor? Pentru mine şi pentru toţi iubitorii de Dumnezeu, învăţătura este foarte clară, plină de taină şi adâncă: cei ce au trăit înainte de venirea lui Hristos au dobândit desăvârşirea numai pe baza credinţei în Hristos. Chiar dacă Logosul a putut să fie vestit mai târziu la timpul stabilit, El S-a descoperit totuşi mai înainte celor curaţi, după cum reiese din faptul că deja înaintea Lui mulţi au fost cinstiţi. Read the rest of this entry »

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Permiteţi-mi ca, încheind acest subiect legat de numele lui   Dumnezeu,   să   vă   citesc    un poem-rugăciune al Sfântului Grigorie Teologul, care a fost şi un poet cu adevărat inspirat. Întrucât a scris într-o limbă foarte veche, unii din contemporanii săi nu l-au înţeles. Cei ce ne aplecăm asupra limbii poe­melor acestui mare teolog al Bisericii noastre suntem mângâiaţi fără dar şi poate atât de limba cât şi de in­spiraţia lui. Iată una din poeziile lui.

O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,

Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?

Ce cuvânt să Te laude?

Nici un cuvânt nu Te poate exprima.

Ce minte să Te contemple?

Nicio minte nu Te ajunge.

Tu rămâi necunoscut minţii,

Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.

Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au,

Pe Tine Te slăvesc.

Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere,

Pentru Tine laude împletesc.

Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,

Toate spre Tine se întorc

Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri,

Imn fără de glas Îţi aduc.

În Tine toate se găsesc

Şi toate spre Tine privesc.

Ţelul tuturor eşti Tu

Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.

Nu eşti niciunul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.

Posesor al numelor toate,

Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?

Ce minte cerească poate

Să se înalte dincolo de a înălţimilor nori?

Măcar de mi-ai arăta milă!

O Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,

Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,

Îmi este îngăduit în alt fel?

Read the rest of this entry »

Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, editura Deisis, 1995, 70-73.

Sfântul Grigorie de Nazianz (328-390) a vorbit, mai mult decât toţi ceilalţi, despre contemplarea Treimii. Contrar prietenului său, Sfântul Vasile, care a rămas un mare administrator chiar şi în teologie, coborând totdeauna spre concepte, căutând să zidească Biserica, fixând în termeni precişi drumul de urmat pentru gândirea omenească, Sfântul Grigorie de Nazianz, chiar atunci când cugetă şi discută, este constant purtat spre contemplaţie. Are întotdeauna un discurs elevat, vibrând de o profundă emoţie: adesea el este un cânt ritmat, o rugăciune meditativă în versuri. La sfârşitul vieţii sale el îşi doreşte să fie “acolo unde este Treimea şi strălucirea unită a Slavei Ei… Treime, ale cărei umbre numai, oricât de neclare, mă umplu de emoţie.”¹¹⁶ A vedea pe Dumnezeu înseamnă a contempla Treimea, participând din plin la lumina Ei. “Vor fi moştenitori ai luminii desăvârşite, zice el, ai contemplării Prea Sfintei şi Stăpânitoarei Treimi…, cei ce se vor uni întreg cu Duhul întreg, şi aceasta va fi, cum cred, Împărăţia cerească.”^{117 Read the rest of this entry »}

1. Cînd văd limbuţia¹ de acum, pe înţelepţii improvizaţi într-o singură zi şi teologii proaspăt aleşi (hirotoniţi) (episcopi) şi cărora le este deajuns să vrea numai ca să şi fie înţelepţi, doresc după „filosofia”² cea mai înaltă, caut ca şi Ieremia „cel mai îndepărtat adăpost (din pustie)” ³ şi vreau să ajung singur numai cu mine însumi.

¹ glossalgia, literal „durerea de limbă”.

² Am pus aici termenul de „folosofie” între ghilimele pentru a semnala faptul că el nu are aici sensul consacrat de discuţie şi investigare intelectuală asupra principiilor şi legităţilor celor mai generale ale tuturor lucrurilor (logică, metafizică, cosmologie, antropologie psihologie, etică etc.), ci un sens patristic specializat desemnând viaţa ascetică creştină, asceza creştină practicată de monahi, consideraţi ca deţinătorii adevăratei „filosofii” pnevmatice „după Hristos”. Read the rest of this entry »

La tăiat de stuf sau pe terenul agricol au înfruntat vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, încât cu nimic nu erau mai prejos aceste nevoinţe decât cele ale asceţilor stâlpnici şi numai darul lui Dumnezeu a putut să-i menţină în viaţă pe aceşti sacrificaţi ai neamului, că prin puteri omeneşti era imposibil. Întărim cuvântul printr-o minune a lui Dumnezeu pe care ne-a povestit-o Părintele Iustin:

„De aceea doresc să povestesc ceea ce s-a făcut în 30 ianuarie 1962, ziua „Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan”. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate, care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniformă vărgată, specifică deţinuţilor. Numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam, fie că era o căldură de 40° C, fie era frig de – 30° C. Noi stăteam în bacuri în Delta Dunării la frontiera rusă. Pentru obţinerea căldurii, aveam un butoi de metal cu un volum de 200 litri.

Noi foloseam stuful tăiat ca lemn de foc. Era în mijlocul iernii, ger cumplit. Ne întorceam complet uzi până la piele. Ei ne dădeau nişte şosete de cauciuc care treceau de genunchi, dar după 2-3 zile aceste şosete erau despicate pentru că noi le purtam în timpul tăierii stufului, şi le puteam tăia. Apa pătrundea înăuntru şi noi eram trimişi în colonie. Ziua următoare trebuia să te îmbraci în aceleaşi zdrenţe umede şi să te duci la aceeaşi muncă. Autorităţile erau foarte periculoase în acea dimineaţă deosebită, când noi am ieşit în coloană către locul de muncă, niciodată nu i-am văzut călare, dar în acel moment toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. Nu ni se dădea voie să mergem şi să vorbim în timpul mersului de la lagăr, de la bac, până la locul de muncă. Nu ni se dădea voie să spunem un cuvânt, o şoaptă, pentru care am fi fost sever pedepsiţi, 6 zile de izolare, o dată pe zi o mică bucăţică de pâine cu un pahar de apă caldă cu sare. Aceasta era timp de 6 zile, hrana sa. Dacă izolarea se repeta mai mult de 2-3 ori, sfârşitul tău nu mai era departe. Dar, spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. „Hei, ce se întâmplă, unde ne duceţi?”. „Probabil într-un alt loc unde creşte stuf”, şopteam între noi. Ei ne-au oprit pe partea braţului Chilia. Acolo sunt aproximativ 84 de râuri mici care se varsă în Deltă. Acolo se forma un Iac de aproximativ 4-5 hectare, şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă 2 mănunchiuri de stuf. Un mănunchi avea cam 45-50 cm grosime. Noi trebuia să le adunăm acolo, să le legăm bine în trei locuri şi să le aducem pe bac. Îmi amintesc că am întrebat: „Domnule, cum putem să intrăm direct în apă, nu suntem capabili să tăiem stuful acolo”. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi le tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe Ioc”. Noi am văzut că erau agitaţi, nervoşi, şi că aveau o intenţie diabolică. Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă. „Haideţi să mergem”. Acum pentru noi toţi era acelaşi lucru. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie, şi am ajuns la locul unde trebuia să le tăiem. Eram aproximativ 86 de bărbaţi, un detaşament. Celălalt detaşament a fost dus într-un alt loc. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei 40 de martiri. „E în regulă”, ne gândeam noi înşine, „noi vom fi victorioşi”.

Fiecare dintre noi şi-a făcut propriul balot şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns – ei voiau altul! Au văzut că începem să numerotăm, şi au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot, şi apoi altul. Era aproximativ 1230 când am terminat al treilea balot.

Dragii mei, lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare bucurie. Gardienii erau amărâţi. Ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat, şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr de aproximativ 2 km şi jumătate. Noi am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune.

Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după 2-3 zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind: „Aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi. Chiar şi Dumnezeu este cu ei”.

O minune ca să aibă rezonanţă în sufletul unui necredincios, este necesar ca acel suflet să aibă o cât de mică dorinţă de a vedea adevărul, căci altfel minunea trece pe lângă el şi el rămâne neîndreptat asemenea lui Faraon cel împietrit la inimă. Comunismul a fost pentru poporul român Faraonul de la Răsărit, care a asuprit în modul cel mai mârşav acest neam, dezrădăcinând din sufletele multora credinţa în Dumnezeu. Martirii închisorilor comuniste au fost cei ce au trecut acest popor creştin prin Marea Roşie a închisorilor şi l-au eliberat de sub robia lui Faraon, ducându-l la Înviere. Şi dacă mai există acum biserici deschise şi tradiţie creştinească, aceasta se datorează lor.

Ieroschimonah Teognost, Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, pg. 197-200.