1. Sfîntul Grigorie de Nazianz s-a născut, probabil, în anul 329 d. Hr. la Nazianz, în sud-vestul Capadociei, ca fiu al lui Avraam şi al Sarrei, care mai tîrziu s-au călugă­rit, Avraam devenind Episcopul Grigorie de Nazianz, iar ea monahia Nonna. După el se mai născuseră din aceiaşi părinţi sora lui Grigorie, Gorgonia, şi un frate, Cezar. Mama lui l-a făgăduit, din pîntecele ei, lui Dum­nezeu. Ajuns la tinereţe, a studiat în şcolile din Cezareea Capadociei, unde a cunoscut pe Vasile, viitorul episcop al acestui oraş. Read the rest of this entry »

CUVÎNTUL 27

ÎNTÎIA CUVÎNTARE TEOLOGICĂ

1. Acest Cuvînt se adresează celor dibaci în cuvinte. Şi ca să încep de la Scriptură: “Iată eu vin împotriva ta, cel injurios şi în învăţătură şi în auzire şi în înţelegere”. Căci sînt unii care simţind o greşeală în auzul şi limba, ba precum văd şi în mîini, din pricina cuvintelor noas­tre, se bucură de “vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împo­trivirile ştiinţei mincinoase” (I Tim. 6, 20) şi de “certurile de cuvinte” care “nu duc la nimic folositor” (I 2 Tim. 6, 4). Aşa numeşte toată prisosinţa pretenţioasă de cuvinte Pavel, propovăduitorul şi apărătorul “cuvîntului pres­curtat” (Rom. 8, 27), ucenicul şi învăţătorul pescarilor. Dar aceştia despre care vorbim şi care au limba atît de abilă şi de destoinică în a ataca în cuvinte dibace şi pri­cepute, de ce nu se ocupă astfel şi cu faptele? Căci în scurtă vreme n-ar mai fi atît de sofişti şi nu s-ar mai scufunda în cuvinte prosteşti şi aiurite, ca să spun ceva de rîs despre un lucru de rîs. Read the rest of this entry »

CUVÎNTUL 28

A DOUA CUVÎNTARE TEOLOGICĂ

Despre teologie¹⁷

1. Am unificat prin cuvîntul nostru pe teologi, arătînd cum trebuie să fie înaintea celor ce trebuie să filoso­feze, şi cînd, şi cît, adică înaintea celor pe cît e cu putinţă curaţi, pentru ca lumina să fie înţeleasă de lumină înain­tea celor mai atenţi, ca să nu fie neroditor cuvîntul ce cade într-un pămînt sterp (Mt. 13, 5-6). Aceasta, mai ales atunci cînd avem linişte înlăuntru de învîrtirile exterioa­re, ca să nu mai fim întrerupţi în suflare ca cei ce sînt prinşi de furie, pe cît am cuprins şi sîntem cuprinşi. Şi deoarece este astfel, şi am înnoit în noi pămîntul pentru Dumnezeu, ca să nu mai semănăm între spini (Ier. 4, 3 şi Mt. 13, 7) şi “am netezit faţa pămîntului” (Is. 28, 25), pecetluindu-ne şi pecetluind (pe alţii) cu chipul de om prin Scriptură (Înţ. Sol. 13,13), voim să trecem la cuvîntările despre teologie. Să punem în fruntea acestor Cuvin­te pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt, despre care vom vorbi. Întîiul să ne fie binevoitor, al doilea să ne ajute, al treilea să ne inspire, mai bine zis să ne arate din unica dumnezeire luminarea cea una, distinctă în chip unitar, unită în chip distinct, ceea ce este minunat (paradoxal)^17a. Read the rest of this entry »

CUVÎNTUL 29

A TREIA CUVÎNTARE TEOLOGICĂ

1. Iată cele ce le-ar putea spune cineva oprind graba acelora de-a discuta, ca şi primejdia grabei în toate lu­crurile, dar mai ales în discuţiile despre Dumnezeu. Dar cum a critica nu e mare lucru ci e foarte uşor oricui vo­ieşte, însă a opune părerea personală cea bună e o faptă proprie oricărui om evlavios şi cuminte, îndrăznind noi în Sfîntul Duh, necinstit de ei, dar închinat de noi, vom pune în lumină vederile noastre despre dumnezeire aşa cum sînt, ca un fruct nobil şi matur. Altădată am tăcut – căci acesta e singurul lucru în care cîştigăm o prospeţi­me şi o adîncă cugetare, – dar acum îndrăznim mai mult să spunem adevărul, ca să nu fim osîndiţi, cum s-a scris, să nu plăcem lui Dumnezeu (Evr. 10, 38).

Căci orice cuvîntare are două părţi: una prin care cineva îşi întemeiază gîndirea proprie şi una care răs­toarnă pe a contrarului. Aşa şi noi, după ce vom expune gîndirea noastră, vom încerca să respingem părerile ad­versarilor. Şi amîndouă acestea le vom face pe scurt, ca să se facă uşor de cuprins cele spuse de noi, ca şi specu­laţia elementară născocită de ei spre înşelarea celor mai simpli şi mai naivi, cum şi ca să nu se piardă prin lungimea cuvîntării cele cugetate, ca apa care nu e strînsă în­tr-un canal, ci se varsă şi se împrăştie pe un şes. Read the rest of this entry »

CUVÎNTUL 30

A PATRA CUVÎNTARE TEOLOGICĂ

1. Am clătinat destul, cu puterea Duhului, suciturile şi împletiturile raţionamentelor tale; am nimicit obiecţii­le şi împotrivirile luate din dumnezeieştile Scripturi, prin care cei ce întinează litera şi sensul celor scrise, atrag la ei pe cei mulţi şi întunecă drumul adevărului, pe care noi l-am curăţit în întregime de orice ceaţă, pre­cum sper, celor mai dispuşi să o recunoască. În scopul acesta am atribuit faptele mai înalte şi mai demne de Dumnezeu, dumnezeirii, iar faptele şi pătimirile mai umile şi mai omeneşti, Celui ce S-a făcut pentru noi noul Adam şi lui Dumnezeu, Cel ce a pătimit pentru a birui păcatul¹⁶⁶.

Nu ne-am ocupat însă cu de-amănuntul de fiecare, cuvîntul cerîndu-ne să ne grăbim. Iar întrucît tu ceri şi nişte dezlegări pe scurt ale acestora, pentru a nu fi atras prin vreun raţionament amăgitor, vom recapitula aceste greutăţi numerotîndu-le, spre a le ţine uşor minte. Read the rest of this entry »

CUVÎNTUL 31

A CINCEA CUVÎNTARE TEOLOGICĂ

1. Atâta a fost cuvîntul nostru despre Fiul. Şi trecînd printre cei ce aruncau pietre în El, a scăpat de ei. Căci cuvîntul nu se lasă lovit de pietre, ci se face el însuşi, la vreme, piatră ce loveşte fiarele sălbatice ce se apropie fără ruşine de munte (Iez. 19, 12).

Dar ce poţi tu, zic ei, să spui despre Sfîntul Duh? De unde ne aduci un Dumnezeu străin şi neaflat în Scripturi? Aceasta o spun chiar şi unii din cei ce vorbesc cu măsu­ră despre Hristos. Căci cum se pot vedea drumuri şi rîuri că se despart unele de altele, apoi se reunesc, se întîmplă şi aci – din pricina mărimii necredinţei: cei ce se despart se reunesc apoi, încît nu se mai poate cunoaşte clar ceea ce îi uneşte şi-i face să se lupte. Read the rest of this entry »