CAPITOLUL II

CĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ Ε ÎNCUIATĂ ŞI PECETLUITĂ (Din volumul închinat Psalmului 1)

1. Cuvintele sfinte spun că Sfintele Scripturi se încuie şi se pecetluiesc şi anume cu cheia lui David¹⁹⁰ şi cu pecetea despre care se spune aşa: «punerea peceţii e o închinare adusă lui Dumnezeu»¹⁹¹, ceea ce vrea să spună că puterea peceţii care se aplică vine de la Cel ce a rînduit-o. Despre încuierea şi pecetluirea cărţii ne învaţă deschis Sfîntul Ioan atunci cînd scrie în Apocalipsă: «iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: acestea zice Cel Sfînt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide: ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă»¹⁹². Read the rest of this entry »

CAPITOLUL III

DE CE CĂRŢILE INSUFLATE DE DUMNEZEU SUNT DOUĂZECI ŞI DOUĂ LA NUMĂR?

(din acelaşi tom la psalmul 1)

1. Pentru că în capitolul în care am vorbit despre Numeri, fiecare număr îşi are valoarea sa, de care Făcătorul tuturor se foloseşte atît la formarea universului în general, cît şi a părţilor lui în special²⁰⁴, atunci trebuie să fim atenţi să urmărim în Scriptură, pas cu pas, problema numerelor în general şi a fiecăruia în parte. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL IV

DESPRE GREŞELI DE LIMBĂ²⁰⁵ ŞI DESPRE GRAIUL SIMPLU AL SFINTEI SCRIPTURI

(Din tomul IV la Evanghelia după Ioan, a patra filă de la început)

Cel care face distincţie între cuvinte, între sensul lor şi realitatea la care se referă, acela nu se va tulbura dacă întîlneşte vreo greşeală de cuvinte în Scriptură, căci se va convinge, după ce va cerceta singur, că realităţile la care se referă cuvintele îşi au rostul lor firesc şi aceasta în deosebi pentru că înşişi sfinţii autori mărturisesc că cuvîntul şi «propovăduirea lor nu constau în meşteşugul îmbinării unor cuvinte convingătoare ale unei înţelepciuni omeneşti, ci în dovada Duhului şi a puterii»²⁰⁶. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL V

CE ESTE MULTA VORBIRE ŞI CE SÎNT CĂRŢILE CELE MULTE? TOATĂ SCRIPTURA CEA DE DUMNEZEU INSUFLATĂ ESTE O SINGURĂ CARTE²¹³

(Din tomul al V-lea la Evanghelia după Ioan, la început)

1. Întrucît tu nu te mulţumeşti să-ţi asumi faţă de mine această lucrare de contra-maestru al lui Dumnezeu, ci pretinzi că chiar şi acum cînd lipsesc (din Alexandria)²¹⁴ să închin cea mai mare parte a timpului ţie şi muncii care ţi s-a încredinţat, aş putea să mă feresc de această oboseală şi să ocolesc primejdia în care cad cei ce se apucă – prin vrerea lui Dumnezeu – să scrie lucrări de teologie. Ca să mă apăr, aş putea spune, bazîndu-mă pe Sfînta Scriptură, că renunţ şi eu la compunerea de cărţi multe. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL VI

Întreagă Sfînta Scriptură este un instrument perfect acordat al lui Dumnezeu

(Din al doilea tom la Evanghelia după Matei în legătură cu «fericiţi făcătorii de pace»)

1. Sub toate aspectele în care am vorbit despre «fericiţi făcătorii de pace…»²⁴⁶, putem spune că în cuvintele dumnezeieşti nu este nimic sucit şi fără rost²⁴⁷, lucru limpede pentru oricine judecă. Şi deoarece pentru făcătorul de pace nimic nu este sucit şi fără rost, de aceea el vede în întreaga Scriptură «noian adînc de pace»²⁴⁸, chiar şi în pasajele care par a conţine contraziceri şi nepotriviri între ele. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL VII, 1

Despre însuşirile persoanelor din Sfînta Scriptură

(Din volumul cel mic la «Cîntarea Cîntărilor» pe care l-a scris în tinereţe)

Pe cel ce nu înţelege caracterul persoanelor Scripturii, al celor care vorbesc şi al celor despre care se vorbeşte, textul biblic îl pune în mare nedumerire dacă va căuta să desluşească cine anume e persoana care vorbeşte, ce a spus, cui s-a adresat persoana respectivă şi cînd a încetat de a mai vorbi? Este de observat adesea şi în ce scop i-a vorbit, precum şi ce anume zice altul către acea persoană? Read the rest of this entry »

CAPITOLUL VIII

Nu trebuie să ne apucăm să îndreptăm lipsa de acorduri ale frazei şi acele cuvinte care pot lipsi din înţelesul literal al Scripturii. Aceste cuvinte pot să slujească mult la înţelegerea gîndirii din Scriptură, pentru cei ce pot să înţeleagă.

(Din explicările la proorocia lui Osea)

1. Deoarece adeseori solecismele sau greşelile de limbaj ale Scripturii, cîte sînt în text, produc confuzie celui ce dă de ele, încît el nu mai în{elege adevăratul sens al cuvintelor, nici legătura dintre ele, nici cum trebuiau ele să fie scrise, unii interpreţi şi-au luat îndrăzneala de a îndrepta textul, modificîndu-l în privinţa înţelesului cuvintelor, chiar atunci cînd ele păreau a fi fost scrise consecvent. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL IX

DE CE A ÎNTREBUINŢAT DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ ACELEAŞI CUVINTE ÎN ACELAŞI PASAJ, DAR CU ÎNŢELESURI DIFERITE?

(Din al IX-lea tom la Epistola către Romani, comentar la cuvintele: «Ce deci? Legea este păcat?»²⁶⁴)

1. După cum cuvîntul «lege» nu se referă la un singur lucru, tot aşa şi în Sfînta Scriptură înţelesurile cuvîntului «lege» sînt mai multe. Căci, potrivit înţelesului fiecărui loc al Scripturii, trebuie să considerăm, stabilind cu grijă, atît ce însemnează cuvîntul lege, cît şi ce trebuie să se înţeleagă prin acest cuvînt, dar şi despre mai multe alte numiri. Read the rest of this entry »

CAPITOLUL X

DESPRE CUVINTELE SCRIPTURII CARE PAR A CONŢINE PIETRE DE POTICNIRE ŞI PRICINI DE SMINTEALĂ

(Din omilia 39 la Ieremia la cuvintele: «Nu a putut Domnul să mai şuiere de faţa răutăţii voastre» ²⁷⁸)

1. Dacă vreodată, citind Sfînta Scriptură, te poticneşti de vreo idee care în fond e bună, dar care ţi-a devenit piatră de poticnire şi pricină de sminteală²⁷⁹, să pui vina numai pe tine. Căci nu trebuie să pierzi din vedere că acea piatră de poticnire şi acea pricină de sminteală au un înţeles mai adînc, tocmai ca să se plinească ce s-a zis: «tot cel ce va crede nu se va ruşina»²⁸⁰. Read the rest of this entry »