………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Permiteţi-mi ca, încheind acest subiect legat de numele lui Dumnezeu, să vă citesc un poem-rugăciune al Sfântului Grigorie Teologul, care a fost şi un poet cu adevărat inspirat. Întrucât a scris într-o limbă foarte veche, unii din contemporanii săi nu l-au înţeles. Cei ce ne aplecăm asupra limbii poemelor acestui mare teolog al Bisericii noastre suntem mângâiaţi fără dar şi poate atât de limba cât şi de inspiraţia lui. Iată una din poeziile lui.
O, Tu, Cel ce eşti deasupra a toate,
Ce aş putea să-Ţi spun lăudându-Te?
Ce cuvânt să Te laude?
Nici un cuvânt nu Te poate exprima.
Ce minte să Te contemple?
Nicio minte nu Te ajunge.
Tu rămâi necunoscut minţii,
Chiar dacă ai zidit toate ce pot fi concepute.
Şi toate câte glăsuiesc ori glas nu au,
Pe Tine Te slăvesc.
Toate cele înţelegătoare ori fără de înţelegere,
Pentru Tine laude împletesc.
Obşteşti ne sunt doririle şi durerile,
Toate spre Tine se întorc
Şi se roagă. Ale Tale toate zidiri,
Imn fără de glas Îţi aduc.
În Tine toate se găsesc
Şi toate spre Tine privesc.
Ţelul tuturor eşti Tu
Cel ce eşti Unul, şi Toate, şi Niciunul.
Nu eşti niciunul, nu eşti nici toate, ci mai presus de tot şi de toate.
Posesor al numelor toate,
Cum să Te numesc, Cel singur fără de nume?
Ce minte cerească poate
Să se înalte dincolo de a înălţimilor nori?
Măcar de mi-ai arăta milă!
O Tu, Cel ce eşti dincolo de toate,
Cum Te-aş putea lăuda cu adevărat,
Îmi este îngăduit în alt fel?