Către sine însuşi şi despre episcopi

II, I, 12⁵⁹

Dat fiind că am fost format de poruncile Celui ce a pătimit pen­tru noi, ar fi trebuit poate să suport maltratarea şi, pătimind astfel, să-mi înfrânez şi cuvântul, pentru ca, luptând mai mult, să nădăjdu­iesc o răsplată încă mai desăvârşită; căci cei a căror osteneală a fost desăvârşită au şi o răsplată mai desăvârşită, dar celor a căror osteneală n-a fost desăvârşită şi premiul le este mai mic. Dar pentru ca să nu creadă cei răi că am biruit toate şi calea le este lină, fiindcă nimeni nu le stă împotrivă, capătul ultim al acestor lucruri îl las pe seama focului de pe urmă, care pune la încercare şi curăţă toate cu dreptate [7 Co 3, 13 sq.], măcar că aici ne ascundem de el cu oare­care vicleşuguri. Read the rest of this entry »

Despre mizeria omului din afară

I,II, 15

Cine am fost? Cine sunt? Ce voi fi nu după mult timp? Unde ducând-o vei opri, Nemuritorule, marea Ta plăsmuire – dacă e ce­va mare, cum cred. Nefiind nimic, în zadar ridicăm, făpturi de o zi, din sprâncene. Dacă am fi numai aceasta cât apare celor mai mulţi, atunci când piere viaţa, n-aş mai avea nimic.

Juninca deschide pântecul născătoarei şi saltă şi suge ugerul dulce. La trei ani ridică jugul şi trage povara carului adăugând gâ­tul ei mare unul alt gât puternic. De îndată ce a alunecat din pântec, cerbul cu piele schimbătoare pune de îndată piciorul lângă piciorul mamei şi fuge de câinii mâncători de carne crudă şi de calul sprin­ten, şi se ascunde în adâncul desişului. Urşilor şi neamului mistre­ţilor devastatori, leilor, tigrului calm şi leopardului celui puternic numaidecât li se ridică părul de pe spate când văd fierul, freamătă şi se aruncă pe vânătorii cei puternici. Pasărea acum lipsită de pene pe aripi, dar peste puţin timp cu pene frumoase, străbate văzduhul mult deasupra cuibului. Galbena albină lasă peştera şi-şi face casa simetrică pe care o umple cu rodul ei dulce. Toate acestea sunt osteneala unei singure primăveri, iar hrana tuturor se face în mod spontan, căci mâncarea le-o dăruieşte pământul. Nu brăzdează marea crudă, nu ară, nu au nici chelari, nici paharnici. Read the rest of this entry »

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Între timp, şi Vasile ajunsese preot – în vara sau toamna lui 362. Îl chemase şi-l hirotonisise tânărul episcop al Cezareii, Eusebiu. Vasile a început numaidecât o uimitoare lucrare în Biserică. Lucrul său a rodit grabnic. Toţi au rămas surprinşi şi l-au admirat. De-aceea şi toţi luau aminte la el. Asta însă n-a putut-o îndura Eusebiu şi i-a arătat dizgraţie. Norodul, când a înţeles, a fost de partea lui Vasile. L-au chemat să devină el că­petenie şi apoi episcop; să-şi facă propria sa Biserică. Primejdie, deci, să se împartă Biserica. Vasile s-a dezorientat şi s-a întristat. În ceasul acesta greu a sosit Grigorie. A văzut, a socotit, a priceput primejdia şi a hotărât:

- Vasile, numaidecât, acum, înainte să se lumineze, vom fugi amândoi pe uşa din dos la râul Irisului. Sihăstria ne aşteaptă… Pentru numele lui Dumnezeu, nu trebuie să ne facem pricină de dezbinare a Bisericii pentru nimic în lume! Chiar de ai, chiar de n-ai dreptate. Şi bineînţeles că ai… O să fugim însă numaidecât şi o să Se îngrijească Dumnezeu… Afară sunt strânşi şi gata de schismă. Să plecăm cât mai e vreme. Read the rest of this entry »

Viaţa. Se naşte la Arianz, aproape de Nazianz, pe la 329-330, ca fiu al episcopului Grigorie – numit cel bătrîn – fost mai înainte adept al sectei hypsistarienilor. Mama sa, Nona, creştină pioasă şi de o rară energie, contribue la convertirea soţului (325) şi capătă pe fiul Grigorie în urma unor calde rugăciuni către Dumnezeu. Ea are o mare influenţă asupra rmării sufleteşti a fiului ei, aşa cum au Emilia şi Macrina cea Tînără asupra lui Vasile. Grigorie are un frate: Cezar, me­dic învăţat, şi o soră Gorgonia. Sf. Grigorie primeşte pregătirea elementară în casa părinţilor săi. Face apoi studii la Cezareea  Capadociei,  unde cunoaşte pe viitorul  său  prieten Sf. Vasile, apoi la Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca şi amintirile lui Origen, la Alexandria şi în fine la Atena „cea de aur”. La Atena are ca profesori pe Himeriu şi Proheresiu. Viaţa de student, prietenia trainică ce încheagă aci pentru tot­deauna cu Sf. Vasile, succesele la studii, renumele lui şi al prie­tenului sînt povestite amănunţit în operele sale autobiografice: Despre viaţa sa şi Necrolog la moartea Sf. Vasile. Read the rest of this entry »

Astăzi, 8 octombrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de alţi ierarhi ai Bisericii noastre, a primit o parte din moaştele Sfântului Grigorie de Nazianz, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, care au fost aduse ca dar oferit de Arhiepiscopia de Viena, Austria, de către o delegaţie condusă de părintele profesor Nicolae Dura, parohul bisericii ortodoxe române din Viena, după cum informează ediţia de mâine a cotidianului „Ziarul Lumina”.

La finalul slujbei de întâmpinare a sfintelor moaşte, la care au mai participat Bogdan Tătaru Cazaban, consilier prezidenţial, dl Adrian Lemeni, membri ai Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi slujitori ai Catedralei patriarhale, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură prin care a transmis recunoştinţă şi mulţumire pentru acest mare dar şi a marcat bucuria duhovnicească a primirii moaştelor acestui mare sfânt capadocian, frate al Sfântului Vasile cel Mare.

După cum a spus Părintele Patriarh, „Sfântul Grigorie Teologul este un Sfânt Părinte Capadocian, iar bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât anul acesta comemorativ omagial al Sfinţilor Capadocieni ne îmbogăţeşte cu aceste sfinte moaşte. Ele vor fi puse într-o raclă mai mare şi vor fi prezentate credincioşilor spre închinare atunci când va sosi de la Atena şi mâna Sfântului Vasile cel Mare”. Pe Calea Sfinţilor, la poalele Dealului Patriarhiei, a continuat Preafericirea Sa, se vor întâlni în ziua de 24 octombrie Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi fratele Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa, prin moaştele lor aduse la Bucureşti. „Împreună cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Nou din Basarabi, ocrotitor al Bucureştilor, vor fi în centrul evlaviei, al preţuirii credincioşilor pelerini”, a spus Părintele Patriarh Daniel. În final, Preafericirea Sa şi-a exprimat nădejdea că pentru rugăciunile Sfinţilor Capadocieni Bunul Dumnezeu ne va învrednici „să trăim bucuria aceasta a întâlnirii cu marii dascăli ai Ortodoxiei, apărători ai dreptei credinţe şi vieţuitori în sfinţenie şi mai ales rugători pentru noi. Avem mare nevoie de rugăciune ca să păstrăm dreapta credinţă şi în acelaşi timp să lucrăm pentru unitatea Bisericii şi să întărim prezenţa ortodoxă în diaspora, iar aici, acasă, să ne simţim într-o comuniune universală”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.

În încheiere, părintele Nicolae Dura a oferit Patriarhului României şi documentul însoţitor de autentificare a sfintelor moaşte.

„În iunie, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost la Viena, cu prilejul sfinţirii bisericii de acolo, vizitând şi această sală cu sfinte moaşte din Domul «Sfântul Ştefan», Catedrala din inima Vienei, a comunicat cu cardinalul Austriei, cu Arhiepiscopul Vienei, Christoph Schönborn, despre frumuseţea şi minunăţia aceasta, că există un colţ în acest Dom, în care sunt sfinte moaşte aduse din Răsărit. PF Părinte Patriarh Daniel s-a gândit că este foarte potrivit să se obţină ceva din părticelele acestea ale Sfântului Grigorie Teologul şi pentru Catedrala patriarhală, mai ales că în acest an comemorativ omagial se prăznuiesc Sfinţii Capadocieni”, ne-a declarat părintele Nicolae Dura, parohul bisericii ortodoxe române din Viena.

Sursa: basilica.ro

Dincolo de a fi „anul Capadocienilor“, cum a fost definit anul 2009 de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre, nevoia de a citi pe Sfinţii Capadocieni te încearcă de fiece dată când se apropie un Praznic Împărătesc. De unde oare ar putea creşte mai bine predica Bisericii de astăzi dacă nu din cea de odinioară, omilia vremilor dintâi fiind floarea care înmiresma şi convertea sufletele la Hristos, Cel care logodise sufletele predicatorilor cu amvonul bunei vestiri? Dincolo de tehnica rostirii şi rostuirii frazelor, dobândită prin şcoli şi contacte cu ritorii vestiţi ai vremii, era ceva mai mult: duhul lui Dumnezeu, viaţa aleasă de sfinţenie, rodirea Cuvântului mai întâi în făptuirile sfinţeniei. Căci Părinţii Bisericii nu rămâneau creştini la modul declamativ, ci cucereau amvonul prin vârtuţile vieţuirii şi mai apoi prin rostirea cuvintelor. De aceea oamenii plecau luminaţi, mângâiaţi şi îndreptaţi la casele lor. Read the rest of this entry »

Pr. Nicolae Chifăr, Teologie şi spiritualitate patristică, ed. Trinitas, 2002, p. 159-171, Preoţia după învăţătura Sf. Trei Ierarhi

Jean-Noël Guinot, director al Institutului Sources Chrétiennes, Universitatea Catolică din Lyon

“Întâlnirea mea cu Sources chrétiennes s-a produs imediat dupã licenţa în Litere clasice pe care o pregãtisem la Lyon, la Facultatea Catolicã. Când a venit momentul sã-mi aleg un subiect de memoriu (se chema pe vremea aceea Diplôme d’Etudes Supérieures), pe care eram hotãrât sã-l fac pe greacã, l-am cãutat, la sfatul profesorilor mei de la Catho, pe un profesor de greacã de la Universitatea de Stat din Lyon, cãruia îi datorez mult, Jean Pouilloux. El m-a îndemnat sã lucrez pe Pãrinţii Bisericii, cu toate cã domeniile sale de cercetare erau în primul rând arheologia şi epigrafia greacã, şi m-a pus în legãturã cu pãrintele Mondésert, de care-l lega o profundã prietenie. Acesta din urmã, cum ştia cã studiasem greaca sub îndrumarea lui Paul Gallay, specialist în Grigore din Nazianz, dornic sã vadã opere ale Teologului editate în colecţia Sources chrétiennes, m-a invitat sã stabilim un subiect de lucrare. Am pus deci bazele unei ediţii a Discursului apologetic al lui Grigore (Apologeticus pro fuga), de fapt, un tratat consacrat preoţiei, care m-a fãcut sã-l citesc şi pe cel al lui Ioan Gurã de Aur. A fost primul meu contact cu literatura patristicã şi trebuie sã spun cã am fost atât de fascinat de descoperire, încât am vrut sã le-o împãrtãşesc şi altora, îmboldindu-i pe mai mulţi dintre colegii mei aflaţi în cãutarea unui subiect de lucrare sã se îndrepte în aceastã direcţie, mai degrabã decât spre „clasicii” deja studiaţi şi editaţi din plin. Read the rest of this entry »

XI. Despre întrupare

1. Este lipsit de judecată omul care nu adoră pe veşnic existentul

Suprem Cuvânt al lui Dumnezeu, Dumnezeu deopotrivă cu Tatăl cel

Peste ceruri. Este un om fără judecată cel care nu adoră

Pe supremul Cuvânt, care a apărut la noi ca om, deopo­trivă Dumnezeu

5. Cu Cuvântul ceresc. Departe însă (118) fie pe Cuvântul de marele Tatăl,

Fie forma omenească şi grosimea noastră carnală de Cuvântul.

Era Dumnezeu, dar Cuvântul lui Dumnezeu, omul nostru, a luat trup

Ca să amestece şi pe Dumnezeu cu noi, de vreme ce s-a amestecat

Cu pământenii, un Dumnezeu din amândouă, om în măsura în care,

10. În loc de om să mă facă Dumnezeu. Fii binevoitor, sunt rănit sus (119). Read the rest of this entry »